Robi doarme dar eu nu! Urasc zapada, alunecusul, frigul, gerul, un vin fiert nu cumpara un strop de bucurie caci egoismul nu ma caracterizeaza si daca trag 3 paturi peste cap nu se schimba cu nimic ca un animal comunitar tremura in noaptea asta de frig. Sau efectiv ingheata.
Oh Godddd, unde-i puterea sa fiu optimista? Nu-i!
Si totusi cand ma uit cu coada ochiului cum doarme puiul sunt un pic mai fericita. N-ar trebui... Sa imi fie rusine! Dar e ceva la el ce ma face sa zambesc. Cand rade, azi am reusit sa ii fac o poza cand rade!!! E din profil ca tocmai se ferea si apoi nu a mai ras dar a ras mult inainte. Iar atunci cand el rade ma pun si eu si rad. Si rad si iara rad si nu am apuca pana astazi sa ii fac o poza razand :P
Si astept de mult, de fiecare data, din fiecare iarna... astept primavara.
Penultima poezie pe care am scris-o[ :P si nu am sa spun de ultima absolut nimic nimanui niciodata] era despre asta....
have a laugh sau [cine stie?] enjoy!
2005-04-11
Era doar o altă zi, o zi cu zăpadă.
Foarte acoperiţi în faţa frigului ce se lăsase
oamenii mergeau parcă mai grăbiţi pe stradă
dar i-am privit şi aveau chipurile nespus de frumoase,
îmbujorate de-ale vântului adieri îngheţate
sau poate, de gânduri păcătoase
ce iscodeau de sub paltoane încheiate
şi fulare cât mai groase.
Iar seara paşii pe zăpadă mai dispar.
Fulgi mari ascund secretul urmei ce era
şi oamenii trec parcă tot mai rar,
aşa că a dispărut până şi ultima.
Prin clepsidra timpului se scurge nea.
Secunda îngheţată se depune albind noaptea
căreia doar bezna neagră până ieri i-aparţinea
şi atâta alb, tot până ieri, nu cunoştea.
. . .
Era o noapte, frig şi gheaţă. Alb infinit.
Zăpada grea pe crengi fragile apsând
părea un semn că au îmbătrânit
şi le-nchina pân’ la pământ
în faţa albului sfârşit.
În dimineaţa care vine şi care se anunţă vag
prin dunga de lumină pe bolta dinspre zi,
se va zări într-un colţ, la început beteag,
(semn că natura nu poate muri)
un singur ghiocel pribeag.
Oh Godddd, unde-i puterea sa fiu optimista? Nu-i!
Si astept de mult, de fiecare data, din fiecare iarna... astept primavara.
Penultima poezie pe care am scris-o[ :P si nu am sa spun de ultima absolut nimic nimanui niciodata] era despre asta....
have a laugh sau [cine stie?] enjoy!
Baladă despre zăpadă
2005-04-11
Era doar o altă zi, o zi cu zăpadă.
Foarte acoperiţi în faţa frigului ce se lăsase
oamenii mergeau parcă mai grăbiţi pe stradă
dar i-am privit şi aveau chipurile nespus de frumoase,
îmbujorate de-ale vântului adieri îngheţate
sau poate, de gânduri păcătoase
ce iscodeau de sub paltoane încheiate
şi fulare cât mai groase.
Iar seara paşii pe zăpadă mai dispar.
Fulgi mari ascund secretul urmei ce era
şi oamenii trec parcă tot mai rar,
aşa că a dispărut până şi ultima.
Prin clepsidra timpului se scurge nea.
Secunda îngheţată se depune albind noaptea
căreia doar bezna neagră până ieri i-aparţinea
şi atâta alb, tot până ieri, nu cunoştea.
. . .
Era o noapte, frig şi gheaţă. Alb infinit.
Zăpada grea pe crengi fragile apsând
părea un semn că au îmbătrânit
şi le-nchina pân’ la pământ
în faţa albului sfârşit.
În dimineaţa care vine şi care se anunţă vag
prin dunga de lumină pe bolta dinspre zi,
se va zări într-un colţ, la început beteag,
(semn că natura nu poate muri)
un singur ghiocel pribeag.
No comments:
Post a Comment