mai sunt oameni care GANDESC

http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/orasul-si-cainii/

Bine scris!!!Bravo

copy paste:

* CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. ♦ Epitet dat unui om rău, hain.

Ca să știți cu cine stați de vorbă: sunt ceea ce unii urâcioși ar numi, printre dinții rânjiți amenințător, un ”iubitor de animale”. De câini în special. Câinii mi se par niște animale foarte reușite. De încredere, docile, prietenoase, sensibile, neranchiunoase, iubitoare. Sunt calități pe care nu le au chiar toți oamenii. Din contră. Câinii, cel puțin când au stabilit o legătură cu un om, le au mereu. Nu știu ce au făcut bieții câini de a apărut acest sens secundar în DEX. ”Hain” e ultimul epitet pe care l-aș folosi ca să caracterizez un câine. Cruzimea presupune existența unei conștiințe.

Punctul unde ambele tabere sunt de acord: avem o problemă cu câinii maidanezi

Taberele s-au făcut repede și sunt înfiorător de gălăgioase și de pornite, așa că mă grăbesc să precizez: ador animalele, dar îmi displace la fel de mult ca unor isterici care țipă că nu se simt în siguranță să le văd pe străzi. E drept că din alte motive. Mie nu mi-e frică de câini. Mi-e pur și simplu milă de ei. Mi se rupe inima să văd câini schilodiți, speriați, confuzi sau cățele costelive cu căței mici. I-aș lua pe toți acasă. Am și luat câțiva. Din păcate, nu pot mai mulți. Mângâi fără discriminare (și fără discernământ, ați spune, poate) 90% dintre câinii cu care mă întâlnesc, pe străzi. Și trăiesc în București, deci mă întâlnesc cu mulți. În peste 90% din cazuri, câinii îmi răspund cu recunoștință și simpatie. Niciodată n-am fost mușcat.

Există situații, e drept, în care câinii pot fi periculoși. Sunt, de pildă, așa-numiții ”câini de întreprindere”, hrăniți de paznici sau femei de serviciu și care cred că anumite curți sunt casa lor. Acei câini rămân aceleași animale iubitoare și devotate față de paznicii respectivi, vă asigur. Într-atât de devotate încât vor ataca orice intrus tocmai ca să-i apere pe cei pe care-i percep drept stăpâni. Din fericire, oamenii știu să evite întreprinderile. Oamenii adulți. Copilul ucis de câini luni în București (nu într-un parc, ca să ne înțelegem, ci dincolo de un gard de pe o viroagă a Bucureștiului) nu avea de unde să știe că intră pe teritoriul privat al unui tembel de proprietar unde se aciuaseră și niște câini. Mi se rupe sufletul când mă gândesc la copilul ăla neajutorat care a fost sfâșiat și sunt de acord că e o tragedie uriașă și inacceptabilă într-o capitală civilizată. Dar o spun fără ocolișuri și cu pretenția de a fi considerat un tip echilibrat și care știe ce spune: câinii nu pot fi scoși vinovați, așa cum aragazul nu e de vină când un copil se arde. Chiar și în oraș, există sute de pericole cu potențial letal pentru un copil mic lăsat nesupravegheat. Dragi părinți, vă rugăm să ne înțelegeți: nu le putem eutanasia pe toate!

Întrebarea căreia doar una dintre tabere încearcă să-i răspundă: cine e de vină?

Pot să înțeleg că unii oameni se tem de câini. Doar că, atunci când ești rasă superioară, asta vine cu anumite responsabilități. Una dintre ele ar fi să-ți asiguri un mediu de viață sigur și decent. Când nu reușești, e vina ta. Din păcate, prea puțini oameni înțeleg asta. Suntem o societate de țărani (îmi cer scuze pentru termenul peiorativ, dar chestiile astea chiar se întâmplă la țară, de obicei) cărora le fată cățeaua și aruncă puii în stradă sau îi duc pe lângă tomberoane, la oraș. Uneori îi omoară direct. Nu-s multe sate din România unde s-a auzit de prezervativ, ce să mai vorbim de sterilizări ale animalelor? De la acești nesimțiți pleacă totul și aici pot acționa autoritățile foarte ușor: dând o lege care să-i oblige să-și sterilizeze animalele. Cel puțin, cum propunea un prieten pe Facebook, pe acelea pentru care nu au acte. O lege care să se aplice, de data asta, dacă se poate. Ar fi nu doar o rezolvare civilizată (e drept, nu cu rezultate imediate) a problemei, ci și singura posibilă. Pentru că, credeți-mă, dragi isterici care vreți ”să nu mai fie câini pe străzi, nu ne interesează ce faceți cu ei!” – nu putem noi să omorâm cât pot cățelele din curți să fete și câți pot ei să ne aducă înapoi.

Locul unde părerile ni se despart: rezolvarea brutală a problemei

Oamenii pe care nu-i interesează cine e de vină, dar cer pe un ton ridicat să se ia câinii de pe străzi mâine și eutanasiați, de parcă nu tot noi, cu toții, am fi vinovați pentru această situație, sunt demni de milă, după umila mea părere. Eu îi privesc ca pe niște câini, din punct de vedere intelectual, cel puțin. Nu asta fac, oare? Vrând moarte pentru moarte, nu se coboară la mintea unui câine? Totuși, se presupune că rasa umană a evoluat destul de mult, începând cu homo sapiens încoace. Mi se pare un pic penibil să ne luăm de gât cu câinii și s-o dăm parte-n parte. Vouă nu?

Genocidele nu au ce căuta în CV-urile unor ființe înzestrate cu rațiune. Dacă în privința dăunătorilor pot să înțeleg că stârpirea este, oricât de antibudist ar suna, necesară, să omori fără discernământ zeci de mii de animale înzestrate cu o asemenea inteligență și sensibilitate mi se pare o rezolvare de om prost. De fapt, nici măcar de om prost, ci de animal. De fapt, nici măcar de animal, ci de subspecie. Niște naziști mai mărunți (să știți că și naziștii îi considerau pe evrei suboameni, un fel de câini). Dacă acești câini ar veni de capul lor prin parcuri și pe lângă blocuri, autoteleportându-se sau aterizând voluntar de pe niște planete doldora de câini, atunci poate aș considera pe undeva justificată reacția asta războinică. Dar, din moment ce tot oamenii îi aduc printre oameni, nu prea înțeleg între cine și cine se duce bătălia. Ca să continui comparația anterioară, e ca și când un popor dușman sau alți oameni răi ne-ar plasa sistematic niște bombe sub mașini și pe lângă școli iar noi ne-am hotărî, într-un exces de furie, spirit justițiar și testosteron, să ciomăgim toate bombele până le dezamorsăm. Aduc oamenii răi alte bombe? Nu-i nimic! Le omorâm și pe alea.

Câinii fără stăpân sunt printre noi și nu e bine, dar uciderea lor nu este o soluție onorantă și nici măcar eficientă. Mai ales că, fiți convinși, nici ei nu-și doresc să fie aici, așa. Prin urmare, avem două variante: ori învățăm să coabităm (sic!) cu câinii și să tăcem dracului din gură, ori ne hotărâm să facem împreună ceva inteligent și uman pentru a scăpa de ei. Uman, ce cuvânt frumos! Vine de la om. E, cumva, opusul lui ”câinos”. Să nu ne purtăm ca și când sensurile ar trebui să se inverseze.

Andrei Manțog